Pachet Horațiu Mălăele

„Nu te poți «plictisi» niciodată de «isprăvile» lui Horațiu, pentru că în aura lor te pierzi și te regăsești, te bucuri și oftezi, te amuzi și cazi pe gânduri. O experiență îmbogățitoare!”

ANDREI PLEȘU

Descrierea cărților

O poveste cam ciudată

Drama personajelor lui Horațiu Mălăele se naște la intersecția dintre real și fantastic. Prin puterea imaginației sale prodigioase, autorul celor 3 povestiri transformă o boală misterioasă, o gară uitată de vreme și o bucată de tencuială însângerată în simboluri care îți rămân multă vreme în minte. În proza sa, nu există semnificații exacte, doar o infinitate de posibilități și interpretări. Eroii solitari conturați de Mălăele sunt prizonierii unei lumi în care domnește ambiguitatea, dezvăluindu-și secretele treptat, la fiecare nouă lectură. Artistul creează o adevărată bijuterie literară, concentrând un întreg univers plin de mister într-un volum de buzunar.

Poezii și vorbe-n vânt

În spatele simplității lor atent orchestrate și al ironiei inconfundabile specifice lui Horațiu Mălăele, poeziile, aforismele și desenele incluse în acest volum ascund o bogăție de sensuri, emoții și culori. Scrise pentru cititori cu mintea trează și cu chef de joacă, cuvintele alese de autor nu sunt niciodată vorbe-n vânt, dimpotrivă, au puterea de a stârni adevărate furtuni în imaginația celor care le citesc sau le recitesc.

Recenzii

„Îl invidiez pe Horațiu. Cred că e minunat să ai atâta talent, cred că e și greu. Ai o responsabilitate imensă. Toată lumea așteaptă să fii foarte bun. Norocul lui e că reușește. O poveste cam ciudată se citește fără să vrei. Te ia povestea și nu te lasă din brațe decât atunci când închizi cartea. Și îți pare rău. Ai fi vrut să fie un roman. E doar o povestire, dar ce povestire!”

- MARIUS MANOLE

„În primul rând mă simt onorat că pot să vorbesc despre cartea de poezii a lui Horațiu Mălăele. Este o carte savuroasă. Este imprevizibilă, dar în același timp și previzibilă. Da, e un paradox, dar... așa este acest om. Este înspăimântător de sinceră. Este Horațiu Mălăele în carne și oase. Citiți-o! Citiți-o și bucurați-vă de ea!”

- PAVEL BARTOȘ

„[…] crochiurile lui Mălăele – câteva linii, o buclă, un surâs, un ochi închis galeş sau pungaş – extrag perfect esenţa dintr-un caracter, un destin, un personaj. Decoct de personalitate. Aforisme executate cu precizia unei săbii de samurai.”

- Dan C. Mihăilescu

„Horațiu Mălăele așterne trei povestiri kafkiene. Stranii și armonioase, tulburătoare și exacte, frumoase, simple și profunde. Scrise din vârful peniței, construite într-o cadență a scenariului de film, fiecare dintre ele ar fi putut deveni un roman.”

– Doru Bucșu

Fragment din „O poveste cam ciudată”

Era deja seară. Se așeză în scaunul mesei și încercă lucid să cântărească lucrurile. Amintirea zilei se întinse pe el materială și lipicioasă. Nu știa dacă, în situația lui, n-ar fi bine să meargă totuși la un doctor. Dar ce fel de doctor? Ortoped, neurolog, psihiatru? Sau poate ar fi mai bine să povestească totul la poliţie? Gândi, în cele din urmă, că noaptea e un sfetnic bun și că va hotărî dimineață ce și încotro. Merse la bucătărie, își făcu un ceai, își luă medicamentele, stinse lumina și, pentru că întunericul i se păru apăsător, lăsă becul aprins la baie și ușa întredeschisă. Se asigură că mâna e bine legată, se întinse în pat dezbrăcat, trase peste el pătura cea groasă și se culcă liniștit și într-un fel împăcat, fără a bănui nicio clipă că aceasta urma să fie cea mai halucinantă noapte a vieții lui.

Pereții camerei se apropiară, tavanul atinse podeaua, totul se adună într-un cerc rotitor care fugi într-un punct, apoi reveni imens, planetar, un Pământ între Pământuri, cu nemaivăzute plante, animale și păsări, iar cerul avea culoarea valàry, culoare rară, inaccesibilă oamenilor. Eliad plană prin aerul rarefiat al acestui univers edenic, intră apoi prin ochiul bogat împodobit al unei lucarne și se opri în mijlocul unei camere nemobilate.

Răsfoiește „Poezii și vorbe-n vânt”

Mălăele despre Mălăele

„Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea în viață. Aveam un strabism pronunțat, eram dyslexic și de-abia citeam, toți cei din jur – profesori și copii – râdeau de mine, eram numit „prostu’clasei, în pauză mi se lipeau pe spate bilete cu apelativul ăsta, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferință. Înțelesesem că sunt prost, urât, și că nu sunt bun de nimic. Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns și a vorbit puțin cu mine, La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar: «Tu ești un geniu». Iar eu am început să fiu.”

„Desenează superb. Joacă genial. Recită fabulos. Regizează minununat….ca și când toate astea n-ar fi fost de ajuns… și scrie excepțional!
Nu poți decât să-l iubești! N-ai scăpare… îl iubești și gata!
Un Artist cât o lume! ”

OANA PELLEA

Două bijuterii șlefuite de un maestru al cuvintelor și al emoțiilor.